Pe picioroange prin noroaie

Pe picioroange știți să mergeți? E soluția ideală să treceți de noroi. Marcă înregistrată și testată, verificată de Ion Agârbiceanu la Cenade:

„Satul era vestit de tinos. Din bătrâni oamenii foloseau picioroange, niște păruștei ciopliți frumos, în care erau incuite niște cercuri de lemn, să poată intra talpa piciorului, cam la înălțime de un metru. Cei mai mulți luau și bâte când umblau cucuiați pe picioroange, dar alții, mai ales tineretul, umbla ușor și fără reazimul bâtei.” Ion Agârbiceanu, File din cartea naturii, p.92

Pentru traseul Cenade, fiți pe fază, pregătim o probă și chiar un mic curs de mers pe picioroange! Toate întâlnirile și jocurile vor fi organizate, respectând măsurile de distanțare socială, conform legislației în vigoare. În imaginea de mai jos, Sylvain Dornon, din zona Landes, devenită celebră pentru oamenii care mergeau pe picioroange - wikicommons.


Despre proiect

Un joc de pistă prin împrejurimile Blajului, pe urmele scriitorilor și a personajelor lor. Creat de tineri, pentru tineri.

  • White Facebook Icon
  • Vimeo

© Copyright Viascriptorum, 2020